Wedding story - Flavia & Alexandru
Nunta Flaviei şi a lui Alexandru a fost una specială pentru mine, deoarece, sora mea a fost naşă acolo, iar toată lumea îmi era cunoscută, fiind din acelaşi grup de persoane. Nici nu pot să descriu cât de mult a însemnat pentru mine să pot participa la nunta lor, ca fotograf, şi să ştiu că, peste ani, când vor vedea amintirile de la nuntă, să se bucure de emoţie.
Pregătirile mirilor au avut loc la hotelul "Edma", din Alexandria, apoi am mers în comuna Brînceni, pentru tradiţii.















După ce au avut loc tradiţiile locale, am plecat spre biserică, pentru cununia religioasă. De fiecare dată când am un eveniment în biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", din Alexandria, mă simt onorat să fiu prezent în interiorul ei, deoarece are o însemnătate foarte mare pentru mine, deoarece acolo m-am botezat şi eu, iar preoţii tratează fiecare slujbă cu respect, lucru care ne ajută foarte mult, pe noi, fotografii.








După cununia religioasă, am mers în pădurea Vedea, din Alexandria, pentru şedinţa foto. A fost o plăcere să îi fotografiez pe Alex şi Flavia la şedinţa foto, deoarece au fost foarte naturali, iar fotografii naturale, de regulă, sunt cele mai frumoase. După şedinţa foto, am mers la Restaurantul "Golden Star Events", de la ieşirea din Alexandria, unde toată lumea s-a distrat de minune, pe muzica Orchestrei Nikolas şi a cântăreţei Violeta Constantin, preferata miresei.














